Crăciunul.... cea mai frumoasă sărbătoare,cea mai de suflet,cea mai iubită de inima mea..)
Anul ăsta e primul Crăciun fără TATA....Mi-e atît de trist în suflet,că nu mai simt magia acestei sărbători...chiar dacă au căzut mult așteptații de mine fulgi,parcă nu-i văd,nu mă pot bucura de ei.
Văd cum sute de oameni în jurul meu sunt fericiți,cu zîmbetul pe buze oferindu-și cadouri..iar eu conștientizez că e una din cele mai grele zile care încă mă așteaptă.. căci fără Tata viața va fi cu siguranță alt fel) Si-a pierdut din culoare,din farmec...parcă nu am pentru cine visa,nu am pentru cine face planuri...S-a stopat...tot...cu plecarea lui)
E atît de dificil să recunosc că toți în jurul meu încep un an nou,prosper,frumos,vesel..iar eu și familia ne-am oprit în loc.) Am început să urăsc acest an..2016 mi-a adus o durere atît de mare,că nu mai simt nimic altceva... Parcă nu e complet nimic fără El...e pustiu, e pe jumătate.
Îmi pare atît de rău că poate nu l-am prețuit cît trebuia,că uneori nu găseam timp pentru el,că poate eram prea grăbită să-l ascult..
Era idealul meu, este de fapt idealul meu...așa Om ca el nu am mai văzut și nici nu o să găsesc vreo dată..e unic.. și nu pentru că e tatăl meu.) Așa zic toți cei care l-au cunoscut... așa Om ca Tata nu vor mai găsi..
Nu cred, nu pot să cred...că a dispărut .. într-o secundă, nu mai există... Cum să cred asta,cînd nu am fost pregătită? Cînd niciodată în viața mea nu m-am gîndit la moartea lui pentru că nu era timpul încă.
Îmi dau seama că deja toata viața mea e incompletă fără el..și așa va fi mereu..
Liniștea sufletească pe care o aveam nu va mai fi niciodată..nici într-o secundă din viața mea nu voi putea fi fericită 100% pentru că va lipsi Tata. Recunosc că viața de pînă acum a fost perfectă,pentru că poate mi-au lipsit lucruri...dar nu mi-au lipsit persoane..
De acum...sunt pe jumătate,dar îmi dedic viața Lui....mă strădui să fac așa cum El dorea să fac,așa cum Tata mi-ar fi spus,cum m-ar fi învățat.
Frumoasele mele sărbători s-au transformat într-un coșmar...a dispărut orice farmec...pentru că nu mai sunt copil..nu mai sunt Fata Tatei!
Tată-l perfect...raza mea de soare... Veșnic zîmbitor,cu o glumă la tot pasul.. Nu mi-a spus niciodată în viață că îl doare ceva sau poate că e supărat sau că are probleme.. (cu toate că nu a avut o viață atît de ușoară)
Era pentru mine cel mai puternic,cel mai curajos, cel mai priceput.. Atît de talentat în toate, sprijinul meu, ajutorul meu, idolul meu.. Era un viu model pentru viitorul meu soț..) Mă mîndream atît de mult cu El, că radiam de fericire cînd cineva îmi spunea că-i semăn..
Nu mi-e ușor să vorbesc despre Tata la trecut..căci pentru mine e viu încă..e lîngă mine,mă susține și acum..) Căci fără susținerea asta,cred că aș fi doborîtă la pămînt de durere....
Așacă îți spun la prezent.. Te Iubesc Tata! Te Stimez ! Îți duc dorul ! Te aștept acasă!
