De cînd mă țin minte 1 decembrie pentru mine era o sărbătoare, începutul anotimpului preferat .
Azi nu a mai fost așa. Mi se ruina pămîntul sub picioare cînd vedeam atîtea fețe triste, atîțea ochi fără speranță și atîtea priviri dezamăgite.
„Comisia pentru determinarea dizabilităților și capacității de muncă” este locul la ușa căruia s-au strîns oameni simpli, oameni de la sat, care din tot sufletul cereau să li se acorde ajutor, ce-i 200-300 de lei bine meritați , pentru care trebuie să aducă dovezi, pentru care trebuie să implore .
Miliardul furat s-a răsfrîns anume pe umerii acestor persoane, căci pentru un deputat 300 de lei este o sumă = cu zero, iar pentru aceste ființe este sursa de existență, supraviețuire, viață.
Mi s-a întipărit în suflet imaginea unui bătrîn, a cărui ochi erau înlăcrimați,iar sufletul îi era dezamăgiit . Un bătrîn pe a cărui față erau înscrise amprentele războiului. Unicul sprijin a lui era cîrja, căci de la această comisie nu a primit nici un ajutor, fie uman sau material.
Întrebarea care mă frămîntă este De Ce? Cum unii oameni pot decide asupra sorții altora, cînd este atît de evident că au nevoie de susținere,de ajutor?... Cum poți să refuzi unui om trecut prin anii grei ai vieții cînd îți cere doar să scrii în registru cuvîntul „acceptat”?asta salvîndu-i viitorul.
Am doar un singur răspuns:
Azi nu a mai fost așa. Mi se ruina pămîntul sub picioare cînd vedeam atîtea fețe triste, atîțea ochi fără speranță și atîtea priviri dezamăgite.
„Comisia pentru determinarea dizabilităților și capacității de muncă” este locul la ușa căruia s-au strîns oameni simpli, oameni de la sat, care din tot sufletul cereau să li se acorde ajutor, ce-i 200-300 de lei bine meritați , pentru care trebuie să aducă dovezi, pentru care trebuie să implore .Miliardul furat s-a răsfrîns anume pe umerii acestor persoane, căci pentru un deputat 300 de lei este o sumă = cu zero, iar pentru aceste ființe este sursa de existență, supraviețuire, viață.
Mi s-a întipărit în suflet imaginea unui bătrîn, a cărui ochi erau înlăcrimați,iar sufletul îi era dezamăgiit . Un bătrîn pe a cărui față erau înscrise amprentele războiului. Unicul sprijin a lui era cîrja, căci de la această comisie nu a primit nici un ajutor, fie uman sau material.
Întrebarea care mă frămîntă este De Ce? Cum unii oameni pot decide asupra sorții altora, cînd este atît de evident că au nevoie de susținere,de ajutor?... Cum poți să refuzi unui om trecut prin anii grei ai vieții cînd îți cere doar să scrii în registru cuvîntul „acceptat”?asta salvîndu-i viitorul.
Am doar un singur răspuns:
Am devenit inumani,
Limitînd viața la bani ...
